richardo ricci blog...despre rock: deep purple

Iniţial intitulat Roundabout, grupul s-a dorit un ansamblu specializat pe lucrul în studio. Cuprinzându-i pe Ritchie Blackmore (chitară electrică), Rod Evans (voce), Nick Simper (chitară bas), Jon Lord (claviaturi) şi Ian Paice (baterie), formaţia evoluează într-un turneu nord-european şi apoi lansează albumul de debut, Shades of Deep Purple (1968). Albumul trece neobservat în patria sa, dar atinge primele cinci poziţii în Statele Unite ale Americii prin preluarea cântecului „Hush” (semnat de cantautorul american Joe South). A urmat The Book of Taliesyn (1969), lansat numai în S.U.A., unde intră în clasamente cu o nouă preluare – „Kentucky Woman” de Neil Diamond.
În continuare, grupul experimentează îmbinarea sonorităţilor hard rock cu muzica orchestrală de tip cult, în direcţia rock progresiv; aceste tendinţe sunt datorate claviaturistului de formaţie clasică Jon Lord (orgă electronică, clavecin). Albumul eponim al grupului, cunoscut şi ca April, este lansat în 1969 de către casa de discuri americană Tetragrammaton Records. După falimentarea acesteia, survenită la puţin timp după lansare, Evans şi Simper sunt concediaţi. În locul lor vor veni cântăreţul Ian Gillan şi basistul Roger Glover. Jon Lord concepe Concerto for Group and Orchestra (1969), care are parte de o primire modestă din partea publicului.
La acest moment, chitaristul Ritchie Blackmore preia conducerea formaţiei. El modifică radical intenţiile muzicale exprimate, Deep Purple devenind o pionieră a muzicii heavy metal din Regatul Unit, alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath. Componenţa în care se produce grupul în această perioadă este numită adeseori „clasică” – acum se scriu cântecele celebre „Child in Time” (1969); „Speed King” (1970); „Fireball”, „Black Night” (1971); „Smoke on the Water”, „Highway Star”, „Lazy” (1972) şi se lansează discurile Machine Head şi Made in Japan (1972). Deep Purple este înscris în Cartea Recordurilor drept cel mai gălăgios grup din lume.

Din 1973, grupul testează mai multe formule, cu un succes la public tot mai scăzut; din această perioadă se remarcă piesele „Burn”şi „Soldier of Fortune” (1974). Formaţia se desfiinţează în 1976. În următorii opt ani, foştii componenţi ai grupului participă la diverse proiecte. Una dintre cele mai fructoase colaborări s-a desfăşurat între chitaristul Ritchie Blackmore şi formaţia Rainbow).
După o perioadă de opt ani, timp în care Deep Purple se reînfiinţează în 1984 în formula ei „clasică”. Estetica grupului este adaptată muzicii rock a momentului, căutând în acelaşi timp să se îndepărteze de scena metal dezvoltată între timp. Albumul The House of Blue Light (1987) include cântece care s-au bucurat de un oarecare succes („Call of the Wild”) şi aduce ecouri ale perioadei anterioare în această formulă (1970–1973).Din 1989 până în 1994, componenţa formaţiei traversează o nouă perioadă de instabilitate. În noua formulă, discurile Purpendicular (1996)şi Abandon (1998)^, au un număr de atuuri, alături de coeziunea mai bună a materialului fiind prezente şi unele inovaţii. Discul Bananas (2003), lansat în urma unei noi schimbări de componenţă, a primit numeroase laude din partea criticii de specialitate.De asemenea, discul Rapture of the Deep (2005) are de câştigat prin aportul membrilor cooptaţi în ultimii ani.
Deep Purple a susţinut două concerte la Bucureşti – în 1998 şi în octombrie 2007.