istorie...

   Muzica rock este un gen muzical specific celei de-a doua jumătăţi a secolului XX şi secolului XXI. Instrumentele muzicale de bază pentru rock sunt chitarele electrice (varianta standard cu şase corzi şi chitara bas) şi bateria, însă în multe subgenuri se întâlnesc şi claviaturi (pian, orgă electronică, sintetizator) sau alte instrumente.
 Îşi are rădăcinile în rock and roll-ul anilor '50. A apărut prima oară prin combinarea muzicii country cu blues. Ulterior s-au adăugat şi elemente de rhythm and blues. De la început au apărut subgenuri, însă începând cu anii '70 aceste subgenuri s-au înmulţit şi mai ales s-au diferenţiat foarte mult. Astfel au apărut genurile punk, heavy metal, alternative rock şi altele, care la rândul lor au dat naştere unor subgenuri.

 Rock and roll 

  Primii artişti care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck Berry, Bo Diddley, Little Richard, Fats Domino). Imediat a apărut şi un val de albi, care au fost acuzaţi că au "furat" un stil muzical al negrilor şi l-au făcut "alb" (Bill Haley, Buddy Holly, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Johnny Cash). Spre sfârşitul anilor '50, la concerte publicul a devenit mixt.Cântecele artiştilor ca Elvis Presley au ajuns peste Ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naştere: rock-ul britanic (british rock). Inspirat de rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluţioneze muzica, prin formaţii ca The Beatles, The Who, The Yardbirds, The Animals, The Kinks sau The Rolling Stones. În S.U.A. apare un curent care va îmbina muzica rock cu aceea folk. Produsul rezultat, numit folk-rock, este reprezentat de Bob Dylan, The Byrds, Neil Young, Simon & Garfunkel, The Mamas & the Papas, Joni Mitchell, The Band ş.a.

 

 

  Următorul curent important din istoria muzicii rock este subgenul psihedelic, ca reacţie faţă de criza spirituală a societăţilor consumiste occidentale (Europa, S.U.A.). Se caută o expresie mai cuprinzătoare atât ca formă, cât şi ca mesaj, în acelaşi timp viabilă la contactul cu publicul larg. Se împrumută mult din alte genuri muzicale, instrumentaţia este mult mai bogată şi cuprinde efecte sonore nemaiauzite; o zonă de influenţă preferată de mulţi este Orientul, sub forma muzicii arăbeşti, indiene sau – cu mult mai rar – a culturilor din Orientul Îndepărtat (China, Japonia, Indonezia). Ca reprezentanţi ar fi de amintit The Doors, Grateful Dead, Jefferson Airplane, Jimi Hendrix, The Velvet Underground, parţial The Beach Boys (S.U.A.), Pink Floyd, The Rolling Stones, The Who, dar şi deja cunoscuţii The Beatles, aflaţi într-o a doua etapă de creaţie, desfăşurată după jumătatea anilor şaizeci (formaţiile citate provin din peisajul britanic). Tot din Marea Britanie, trebuie amintită comparativ formaţia The Kinks, care a „sfidat” curentul psihedelic şi a prefigurat alte zone ale muzicii rock din anii şaptezeci.

 Influenţa muzicii rock cunoaşte un moment semnificativ în anul vara lui 1969, când cinci sute de mii de oameni iau parte la Festivalul de la Woodstock.
La începutul anilor 1970, muzica rock psihedelic îşi schimbă treptat orientarea, fiind construită în jurul unui public tot mai specializat, dezvoltând un limbaj rafinat, depărtându-se de „populismul” şi iraţionalitatea muzicii psihedelice (adeseori alimentată de experienţele psihedelice – de unde şi numele – provocate de consumul de droguri). Se elaborează o muzică, intitulată rock progresiv, ce face adeseori apel la mijloacele muzicii culte (înţeleasă de muzicienii rock în chipuri mai mult sau mai puţin oportune, ceea ce aduce la o atitudine rezervată din partea mediului muzical academic). Este epoca unei mari diversificări stilistice, a momentelor instrumentale solistice extinse (aducând cu desfăşurările de acest fel din lumea muzicii de jazz). Se cuvin amintiţi ca promotori ai acestui stil: Genesis, Yes, King Crimson, Emerson, Lake and Palmer, Van der Graaf Generator, Renaissance (Marea Britanie), Amon Düül II, Can (Germania), Captain Beefheart, Frank Zappa şi The Mothers of Invention, Kansas (S.U.A.), Rush (Canada) şi mulţi alţii.
Curentul se schimbă drastic din punct de vedere formal în a doua jumătate a anilor şaptezeci şi va deschide drumul altor genuri muzicale, fie mai atractive pentru public (este cazul formaţiilor britanice Yes şi Genesis, care se îndreaptă către un sunet pop după anul 1982), fie reformulate la periferia contextului rock (jazz-rock, rock experimental ş.a.). 

 Hard rock şi heavy metal

  La mijlocul anilor '60, tot în Marea Britanie, apare hard rock-ul, din care se va desprinde mai târziu heavy metal-ul. Acesta s-a separat mai târziu de restul rock-ului, devenind o cultură individuală. Sunt de amintit Led Zeppelin, Black Sabbath, Alice Cooper, Deep Purple, Van Halen, Iron Maiden, Judas Priest, AC/DC, Whitesnake, Scorpions. În anii '80 şi va dezvolta multe subgenuri, cum ar fi glam metal, power metal, speed metal, doom metal, gothic metal, symphonic metal, death metal, thrash metal.

Punk rock

  Punk rock-ul apare la finele anilor şaptezeci, ca un curent împotriva comercializării genului rock, dar şi ca replică faţă de muzica elaborată, adesea ermetică pentru publicul larg, a subgenului progresiv. Cele mai importante nume din primul val de punk sunt Sex Pistols, Ramones, The Clash şi Patti Smith. În Marea Britanie, muzica punk a devenit instrument de propagandă anarhistă; chiar şi astăzi, genul este asociat cu anarhismul.

New Wave

 Următorul val important din rock se numeşte new wave, care vine ca o variantă mai elaborată a muzicii punk. Este reprezentat de formaţii ca The Police, The Pretenders, Duran Duran sau Depeche Mode.

Muzica rock alternativ

  În anii '80 apare termenul de "alternative rock" pentru a eticheta formaţiile care nu se încadrează în nici unul dintre genurile cunoscute de rock. Acest gen se va dezvolta mult în următoarele două decenii, când va da muzicii multe subgenuri, cum ar fi britpop, gothic rock, grunge, indie rock ş.a.

Anii '90 - apariţia genurilor hibride

  Începând cu anii '90, diversele genuri de rock existente au fost combinate cu alte genuri muzicale, făcându-şi astfel apariţia multe genuri hibride.

Comenteaza

  Metalul a fost intotdeauna un gen controversat. Multi oameni au impresia ca acest gen de muzica este un simbol al anarhiei, ignoratei si prostiei. Aceste acuzatii au venit din partea unei majoritati, indrumata de mijloacele mass media, care catalogheaza rock-ul drept o unealta a diavolului. Mai jos, aveti cateva exemple care au ajutat la dezvoltarea acestui mit.

Mayhem si miscarea Black Metal

 Mayhem (cunoscuta si sub numele The True Mayhem) este o trupa de black metal, formata in 1984 in Oslo, Norvegia. Istoria zbuciumata a formatiei, s-a dovedit un lucru de bun augur, in special pentru popularitate. Cel mai notabil eveniment este cu siguranta, sinuciderea lui Dead. In aprilie 1991, artistul a fost gasit mort (prin impuscare), la varsta de 22 de ani. Dead s-a sinucis intr-o casa situata in apropiera orasului Krakstad, iar primul care a descoperit cadavrul, a fost Euronymus. Chitaristul a realizat cateva poze cu trupul lui Dead, dupa care a gatit o tocanita compusa din creierul fostului vocal.

Una din pozele realizate, a ajuns pe coperta albumului Dawn of the Black Hearts. Ulterior, Euronymus a fost ucis de Varg Vikernes. Aceste evenimente au reprezentat o ocazie perfecta pentru mass-media, care au catalogat imediat aceasta miscare muzicala drept o manifestare satanica.

Iron Maiden si numarul bestiei

 Debutul international al trupei Iron Maiden, a venit odata cu albumul Number of the Beast. Piesa a fost scrisa de Steve Harris, care a compus piesa in urma vizionarii filmului The Omen. Ulterior materialul a devenit un album concept, iar cantecul a fost evident interpretat gresit. Grupurile religioase din America i-au catalogat drept satanisti. Acuzatiile au fost alimentate de ignoranta presei, acestia avand o viziune apropiata chiar si atunci cand a venit vorba de Kiss sau AC/DC.

Scandalul PRMC

 Sotia lui Al Gore, Tipper Gore, este si fondatoarea asociatiei Parents Music Resource Center. Aceasta a condus o "cruciada" impotriva muzicii rock, desfasurata in anii 80. Inevitabil, principala tinta a fost muzica heavy metal. Punctul culminant a fost audierea in senat a lui Dee Snider (vocalul trupei Twisted Sister) si a lui Frank Zappa. Amandoi au depus marturie impotriva acestei organizatii. Toata aceasta problema a dus la nasterea binecunoscutei "Parental Advisory: Explicit Lyrics". Aceasta lege a etichetat (ironic) toate CD-urile existente pe piata. Paradoxal, aceasta catalogare a dus la cresterea vanzarilor. PRMC a avut o parte foarte negativa si anume ca presa a privit din nou muzica rock, drept un lucru malefic si imoral.

Marylin Manson si masacrul din Columbia

 Probabil cel mai criticat artist din industria rock, este Marylin Manson. Dupa masacrul din liceul Columbine (20 aprilie, 1999), presa nu a ezitat sa sustina ca respectivii criminali, erau fani Manson si ca au fost influentati de muzica acestuia. Ulterior s-a dovedit ca cei doi baieti nu erau fani ai artistului - insa atunci a fost prea tarziu. Pagubele asupra imaginii lui Manson se pot simti si in ziua de azi.

Metallica vs. fanii

 Unul din cele mai faimoase scandaluri din istoria rock, este conflictul dintre tobarul Lars Ulrich si Napster. In final, cele doua forte au ajuns la un compromis, insa numai dupa ce au apelat la curtea de judecata. Fanii Metallica au reactionat negativ, iar ulterior perceptiile acestora au suferit schimbari majore. In ciuda faptului ca acoperirea media nu a fost majora, conflictul a reprezentat un razboi impotriva drepturilor de autor. Ulterior, procesul Metallica a afectat fanii precum si scena de heavy metal.

Judas Priest in instanta

 In 1985, James Vance (20 de ani) si Ray Belknap (19 ani) au incercat sa se sinucida. Belknap a murit instant, in timp ce Vance a supravietuit. Parintii celor doi au acuzat trupa Judas Priest ca fiind responsabila pentru actiunile celor doi adolescenti. Parintii au sustinut ca piesa Better by You, Better than me, are un mesaj subliminat. Derulata, piesa continea mesajul "Do It". Familia si avocatii au adus trupa in sala de judecata. In ciuda faptului ca formatia nu a avut nici o implicatie in acest incident, presa a sustinut varianta parintilor, asa ca imaginea trupei a avut de suferit. .

 Din nefericire, muzica heavy metal ramane in continuare cel mai controversat gen, chiar daca ramane cel mai pozitiv aspect din viata noastra.

 Rock-ul se naşte ca un nou ritm muzical în anii ‘50. Este diferit de tot ceea ce exista înainte şi are ceva revoluţionar. Vine însoţit de noi mişcări (erotice) şi de acorduri de chitară noi şi provocatoare.

1951 Little Richard este primul care are idea de a modifica ritmul blues-urilor.

1954 Bill Halley cu ale sale Comete şi cu “rock around the clock” încep un nou ciclu la care majoritatea tinerilor aderează.

Un tânăr “disk-jockey” din Cleveland caută un nume pentru acest nou ritm, îl caută între jargonurile din ghetourile negrilor şi a ales expresia “Rock and Roll” care denumeşte, în acest argou, mişcările corpului în momentul realizării actului sexual.

În 1955, un tânăr cântăreţ trece la partea practică şi descrie pe scenă tehnica acestui nou stil muzical. Acest cântăreţ era Elvis Presley, care se transformă în simbolul unei întregi generaţii răsculate împotriva tuturor tabu-urilor şi interdicţiilor sexuale ale unei Americi puritane. Prin versurile sale, prin muzica şi prin gesturile sale provocatoare nu contenea să aclame virtuţile dragostei libere.

Rock and Roll-ul nu se putea limita la atât, apariţia Beatles şi Rolling Stones vin să o confirme.

A crescut până la a se converti într-o adevărată religie –uneori chiar fanatică – pentru milioane de tineri. Despre asta, muzicologul Gary Allen spune: “Pentru mulţi tineri, muzica a luat locul credinţelor religioase tradiţionale ca şi sursă a celor mai absolute convingeri ale lor; ei pot cita texte si originea cântecelor la fel cum în trecut persoanele citau din Biblie.” Produce fenomene de mari proporţii, ca şi festivalul “Rock in Rio” , care a adunat până la 250.000 de persoane. Mobilizează milioane de dolari în fiecare an şi pătrunde liber în toate ţările şi locurile. Ceea ce puţini ştiu, dar cei mai mulţi intuiesc iar experţii o declară, este că rockul poate aduce prejudicii la nivel fizic, psihic şi moral. Experţii au demonstrat că produce efecte care duc de la surzenie până la depersonalizare şi la generarea de patologii mentale. În plus, există o strânsă legătură între rock-ul actual şi valul masiv al cultelor sataniste, care au reuşit o pătrundere masivă mai întâi pe căi subliminale şi mai apoi pe căi directe şi evidente.

Muzica Rock s-a divizat de-a lungul timpului în diferite curente:

i.    Rock-ul original a ajuns să fie “Soft Rock” sau lejer, după apariţia celui dur sau hard. Este reprezentat de Elvis Presley...
ii.    ”Hard” sau “Heavy Rock” (dur sau hard) reprezentat în special de Alice Cooper (Vincent Fournier). Este cel care investighează, în toate aspectele sale, caracteristica fundamentala  a rock-ului, “beat-ul” (ritmul), adică sunetul instrumentelor de percuţie completat mai târziu de basul electric. Se inspiră din percuţia excitantă a riturilor voodoo şi a magiei negre a grupurilor africane; ritmuri şi rituri strâns legate de sexualitate.

iii.    ”Acid Rock-ul”  investighează toate aspectele halucinogene, face o incursiune în tot ceea ce înseamnă droguri. Formaţia The Beatles (care işi iau numele  de la “beat”) relatează în cântecul lor “The yellow submarine” o halucinaţie psihedelică. The Rolling Stones şi The Who cu cântecele lor: “Sister morphine” (Sora morfină), “Cousin cocaine” (Verişoara cocaină) şi “Stoned” (Drogat).

iv.    Rock-ul Satanist a început să fie difuzat pe o cale subliminală, dar a continuat de fiecare dată mai deschis. Adepţii obişnuiesc să fie practicanţi ai sectelor diabolice, umblă însoţiţi de pentagrame întoarse, nume de demoni... Este reprezentat, printre alţii, de următoarele grupuri: KISS (Kings In Satan’s Service – Regi în Serviciul lui Satan). Grupul AC/DC (australian), numele său a fost interpretat ca şi “Curent alternativ/Curent Continuu” (Alternating Current/Direct Current), dar s-a citit, de asemenea, ca şi: “Anti-Christ/Death to Christ” (Anticrist/Moarte lui Cristos). Unul dintre membrii, fiind întrebat despre adevărata semnificaţie, a răspuns că rămîne la libera interpretare a fiecăruia. Din această categorie mai fac parte Black Sabbath, Ozzy Osbourne, Led Zeppelin.

 

“Sex, droguri şi Rock and Roll” ajunge să fie moto-ul multor grupuri rock şi a unei întregi generaţii. Care, din dorinţa de a  înfrânge regulile, ajunge să fie o generaţie blestemată; reprezentată mai ales de toate grupurile de hard rock, heavy metal, mişcările punk...Despre aceste muzici dure, muzicologul Francisco Garlock spune: “O persoană se cunoaşte dupa prietenii pe care îi are, conform unui vechi proverb. Ar fi imposibil să facem o listă completă, dar iată aici câţiva prieteni ai rockului: dependenţi de droguri, adoratori ai lui Satan, homosexuali şi alţi deviaţi sexuali, rebeli fără cauză, criminali, blasfemiatori, imoralităţi, oameni promiscui, anarhişti ai civililor şi militarilor, spectacole muzicale pornografice, etc., lista ar putea continua aproape la nesfârşit.”

Istoria rock-ului este asociată ideii de a muri tânăr, este semănată cu morţi, droguri, barbiturice, alcool, sinucideri, împuşcături, violuri, homosexualism, beţii, satanism şi culte închinate diavolului.

Curiozităţi ale Rock-ului şi ale Rocker-ilor

 

The Beatles: este ştiut că melodia “The Yellow Submarin” a fost rezultatul unei halucinaţii sub efectul marijuanei. Pe coperta faimosului album, Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967), apare o surpriză: "în partea dreaptă superioară apare poza lui Aleister Crowley, satanist,  “personajul cel mai murdar şi pervers din Marea Britanie”, după cum a afirmat presa britanică după moartea sa, în 1947."

John Lennon şi Lucie: În melodia “Bring on the Lucie” de pe albumul Mind Games se joacă cu numele de Lucifer şi fac referire la numarul bestiei, 666,   ceea ce a stârnit motive pentru ca speculaţiile să continue.

Led Zeppelin: dacă a existat vreun grup cu o legendă neagră, acesta a fost Led Zeppelin. Ascultând invers melodia "Stairway To Heaven", a celor de la Led Zeppelin, IV (1971), se poate auzi: “Trăieşte pentru a trăi Satan” şi “dragul meu Satan, nici un altul nu a făcut drumul”. Chitaristul Jimmy Page a fost un colecţionar de obiecte satanice şi a ajuns sa-şi cumpere în Scoţia o casă bântuită care a aparţinut satanistului Aleister Crowley.

 

Dacă Ozzy Osbourne ar fi trăit cu două secole în urmă, inchizitorii s-ar fi bătut care să-l tortureze, să-l ardă şi să-l trimită în infernuri fără nici un menajament. Mare degustător de sânge, lui Ozzy îi plăcea să cânte alături de cruci întoarse şi să decapiteze cu dinţii, pe scenă, porumbei şi lilieci. Primul său disc single, după ce a părăsit Black Sabbath, "Blizzard of Oz" (1980), includea o melodie dedicată lui Aleister Crowley, iar cel de-al doilea, "Diary of a madman" (1981), ia numele unei opere a acestui satanist.  Ozzy a vizitat în repetate rânduri tribunalele nordamericane, fiind acuzat că prin melodiile sale educative, ca "Suicide Solution",  i-ar fi condus la sinucidere pe unii tineri. Alte excentrităţi de-ale sale: să arunce intestine de porc publicului său, să rupă cu dinţii capetele şoarecilor.

Moştenirea lăsată de formaţia Black Sabbath: Ei sunt vinovaţi de pasiunea grupurilor de metal pentru imagistica satanică. În apusul epocii hippie, Black Sabbath a inaugurat epoca neagră a rock and roll-ului, populând cântecele şi concertele lor cu menţionări la adresa lui Lucifer. Sămânţa blestemată a formaţiei lui Ozzy Osbourne a încolţit în inimile unei întregi generaţii de muzicieni.

Vrăjitoarea reîncarnată: Alice Cooper (alias Vincent Furnier) s-a evidenţiat mereu prin bunul său gust: nu numai că a fost primul rocker care a dedicat melodii menstruaţiei şi sexului cu morţi, dar a întrecut orice măsură pe scenă cu o gamă largă de abuzuri care includeau scaunul electric şi ghilotina.

Furnier a împrumutat numele de Alice Cooper de la o vrăjitoare din  secolul XVII, fiind convins că este o reîncarnare a acesteia în urma unei şedinţe de spiritism.

AC/DC: Diavolul electrocutat: Ar părea că Angus Young este posedat de diavol, dacă ar fi să judecăm după convulsiile pe care le are în concertele AC/DC. Young a pus să i se deseneze coarne şi coadă în 1979 pentru coperta “Highway to hell” (Autopistă către Infern), arhetip al albumului heavy metal cu motive diabolice. Iată o strofă din melodia lor “Hell`s Bells” (clopotele infernului):

Am clopotele mele şi eu am să te duc în infern, eu am să te posed, Satan te va poseda, clopotele infernului, da, clopotele infernului.

 

 Rolling Stones: Discografia lor este o adevărată mină de aur pentru fanii lui Belzebut. Cei de la Rolling Stones  şi-au câştigat porecla de “Majestăţile lor satanice” după ce au publicat în 1967 “Their satanic majestic request”, ca replică a albumului Sgt. Pepper’s al celor de la Beatles. Încă de atunci, au început să se răspândească zvonuri despre presupusa apartenenţă a lui Mick Jagger, Keith Richards şi Brian Jones la secte satanice.

 

Cireaşa de pe tort a venit odată cu "Simpatia pentru diavol" de pe albumul "Beggars banquet" (1968); pe coperta albumului "Goat`s head soup" (1973) a apărut o tocană de cap de capră; pe "Tattoo you" (1981), un picior păros. La concertul “Rock in Rio”  au fost eliberaţi de pe scenă zeci de pui, pentru a fi zdrobiţi în timp ce ei cântau.

 

Toate grupurile au ca numitor comun acelaşi tip de muzică. Există o muzică concret specializată pentru a dezechilibra mintea şi emoţiile. Prin intermediul acestei muzici individul intră, încetul cu încetul şi fără să-şi dea seama, în stări psihologice mai dense şi mai dezechilibrate.

 

În cadrul acestui tip de muzică trebuie să o diferenţiem pe aceea care, în deplina cunoştinţă de cauză, este îndreptată să înrobească omul în stări psihologice dense; în mod foarte subtil, această muzică are înscrise în interiorul ei mesaje negative, uneori satanice, după cum putem observa în continuare.

Paul Crousch, care lucrează la un post de radio englez, este cunoscut ca şi “căutătorul diavolului” datorită pasiunii sale de a căuta mesaje subliminale satanice. Într-o zi, i-a venit ideea să asculte diferite melodii ale mai multor grupuri rock, dar punând banda inversă. Mare i-a fost surpriza să găsească mesaje impresionante, câteva exemple le transcriem în continuare:

În melodia “Revoluţia N° 9” a celor de la Beatles, compusă de John Lennon, se aude: “Scoate-mă de aici. Ridică-mă om mort”.

Dar, dacă asta poate părea o coincidenţă sau cam ambiguu, pe albumul “Stairway to Heaven” de Led Zeppelin, ascultat invers, se poate auzi: “Vreau să merg în regat, vreau să merg în infern; la vest de pământul plat. Cânt pentru că vibrez cu Satan.Toată puterea mea este de la Satan. El ne va da de trei ori numărul  6 (numărul fiarei). Trebuie să trăiţi pentru Satan”.

La alte grupuri întâlnim fraze ca aceasta: “Arată-te Satan, manifestează-te în vocea noastră. Satan, Satan, Satan, este Dumnezeul, este Dumnezeul, Dumnezeul”. (Apoi un puternic cotcodăcit). Orice persoană care vrea să probeze ceea ce tocmai am prezentat, poate realiza experimentul punând banda invers şi dacă are bune cunoştinţe de engleză, va descoperi aceste mesaje. După cum vedem, chiar dacă ne credem oameni liberi şi credem că putem face orice avem chef, suntem manipulaţi încontinuu şi fiţi siguri că aproape întotdeauna ne lăsăm influenţaţi de mesaj, pentru că este foarte puternic şi este prea bine realizat.

Tehnicile subliminale: backmasking sau mascare prin  inversiune sau derulare inversă, constă în a înregistra un canal de sunet în sens invers al derulării normale a benzii sau discului; creierul are mecanisme mentale de asimilare a acestor mesaje; dar mesajul mascat, fiind neinteligibil, trece de bariera emisferei stângi (raţionale), care este vama ideilor, şi se duce în partea dreaptă, mai emotivă, instinctivă şi inconştientă. Este o formă de programare sau de spălare a creierului. Constituie o violare a conştiinţei, a libertăţii de alegere!!